În perioada 23 – 27 iunie 2014, în cadrul proiectului „Pod Cultural
Transfrontalier Pentru Incluziune Socială”, HUSKROUA/1101/082” finanţat de
Uniunea Europeană prin Programul CBC ENPI 2007-2013
Ungaria-Slovacia-România-Ucraina, se organizează Tabără culturală internaţională, la care vor participa 50 de copii şi tineri, beneficiari ai proiectului alături de voluntari şi echipele partenerilor. În timpul taberei, copiii şi tinerii vor participa la un program variat care le va permite să se cunoască, să interacţioneze, să lege prietenii şi să continue pregătirea spectacolelor pe care le vor prezenta la Festivalul cultural internaţional organizat la sfârşitul taberei (26 - 27 iunie 2014).
Având ca scop promovarea valorilor tradiţionale
din zona de frontieră, Festivalul Internaţional pune în valoare abilităţile
dobândite de beneficiarii proiectului (copii şi tineri cu dizabilităţi sau în
dificultate), promovează dorinţa acestora de integrare în comunitate şi
incluziune socială.

Spectacolul nostru "ŞEZĂTOARE" surprinde un moment de sărbătoare a societăţii tradiţionale. Ne introduce în lumea şezătorii, atât de populară în trecut, care în zilele noastre trăieşte numai în memoria bătrânilor. Mediul şi limbajul popular, umorul popular ne duc înapoi în timp în aşa fel, încât recunoaştem, că viaţa tradiţională ne este totuşi prietenoasă. Jovialitatea petrecerilor familiare, magia ghicitorilor, ritmul jocurilor populare atrage copiii şi adulţii.
Vă invităm la o călătorie magică, unde vă întâlniţi cu personaje autentice ale folclorului şi, pentru o clipă, o să fim părtaşii realităţii ereditare a satului tradiţional.
Spectacolul
a fost creat în cadrul “Programului de dezvoltare personală bazat
pe elemente de tradiţii culturale transfrontaliere”, ianuarie - aprilie 2014 şi este rezultatul muncii beneficiarilor, voluntarilor copii şi adulţi, echipei Creddis.
Detalii suplimentare se pot obţine de la CREDDIS Satu Mare,
persoană de contact SZALAY Miklos Attila – expert profesional, la numărul de telefon
0741111776 sau Centrul de Resurse CREST Satu Mare, persoana de contact FORGACS Raluca – manager proiect, prin numărul de telefon 0261-877770.
Proiectul „Pod Cultural Transfrontalier Pentru Incluziune Socială” -
HUSKROUA/1101/082” este derulat de către Centrul de Resurse CREST în
parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Educație, Dezvoltare Durabila si
Incluziune Sociala (CREDDIS), Asociația Stea si Fundația Down Carei (România),
Asociatia ÉFOÉSZ din Judetul Szabolcs-Szatmár-Bereg (Ungaria) si Organizatia
Civila pentru Dezvoltarea Turismului Rural si Agroturism “In the Transcarpathian
Valleys and Mountains” (Ucraina).
http://www.huskroua-cbc.net
Comunicatul a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.
Conţinutul acestui comunicat nu reflectă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene şi este responsabilitatea CREDDIS Satu Mare.