17 august 2013

Jurnal de tabără "Diversitate - Ecologie" - Mâşniţă Valentina

Luni (12 august 2013)
A fost prima zi. Am început să ne cunoaștem. Ne-am prezentat. Am făcut un joc în perechi (diversitate). A fost distractiv. Am fost consultați medical. Am servit desert – porumb fiert (pe care l-am adus pentru toți copii din tabără). Am aranjat cărțile în bibliotecă pentru că începe şcoala şi totul trebuie să fie aranjat în ordine. Am fost instructor pentru programul word. Mi-a plăcut să-i sprijin pe colegii mei ca să înveţe cum se lucrează în word. Domnii profesori ne îndeamnă mereu să-i ajutăm pe ceilalţi colegi. Am învățat despre ecologie. Cel mai mult mi-a plăcut când am aflat că din peturi putem construi multe lucruri, mâine o să începem să construim. Am desenat un desen despre ecologie. Am fost și am mâncat la cantină mâncare caldă. Ne-am jucat pe calculator.
Marți (13 august 2013)
Am început ziua cu un joc de grup pentru ca să învăţăm să fim activi şi atenţi. Am pictat pe pânză o imagine cu flori. Imi place mult când trebuie să amestec culorile şi să obţin nuanţe de culori. I-am ajutat pe copii să folosească programul Paint (ecologie). Am făcut o construcție din flacoane reciclabile şi am învăţat lucruri noi despre cum se leagă flacoanele ca să stea ca un perete sau cum poţi să faci o formă din flacoane.  Am făcut un joc în perechi (diversitate). A fost distractiv. Am fost și am mâncat de amiază. Ne-am jucat pe calculator și am citit povești.
Miercuri (14 august 2013)
Azi este mijlocul taberei şi ne-am început ziua cu un joc de cunoaştere şi atenţie. Ne-am terminat picturile pe pânză, lemn și carton. Am spus o propoziție pe rând pentru ca în final să fie o poveste frumoasă. Ne-am jucat rațele și vânătorii, a fost un joc din care am învăţat multe. Am fost instructor pentru programul Power Point pentru ceilalţi copii. Am servit desert – gogoși. Am pregătit o prezentare despre ecologie. Ne-am dus la dentist, unde am aflat că este important să ne spălăm pe dinţi pentru altfel dinţii se cariază şi se strică. Am învăţat să folosim corect periuţa de dinţi. Am servit masa de prânz.
Joi (15 august 2013)
Ne-am jucat în perechi (diversitate). Am ieșit prin orașul Livada pentru a face poze şi a vedea cum arată oraşul, cum vedem noi oraşul. Am fost împărțiți în două echipe. Am servit desert – eugenie. Am pregătit prezentările power point – Livada în ochi de copil. Am servit masa de prânz. A fost foarte bună și caldă şi mulţumim doamnei de la bucătărie care ne-a făcut mâncare aşa bună.
Vineri (16 august 2013)
A venit şi ultima zi de tabără, ce păcat că a fost doar aşa de scurtă tabăra. Ne-am jucat cu mingea. Am făcut curățenie în CDI. Ne-am scris impresiile despre tabără şi am discutat despre ce a fost bine în tabără, ce am dori să facem anul viitor şi ce nu a fost bine. Am expus desenele, prezentările power point în CDI. Am expus pozele realizate pe întreaga săptămână a taberei. Am ascultat un moment artistic al lui Pircsuk David, a cântat foarte frumos. Am fost premiați cu diplome și ciocolată.
Mi-ar plăcea ca anul viitor să se facă mai multe excursii în diferite locuri. Cel mai mult mi-a plăcut să pictez pe pânză. A fost frumos în tabără, am învăţat multe, ne-am cunoscut mai bine şi i-am văzut pe domnii profesori altfel decât la clasă.

În această săptămână am învățat că e important ca gunoiul să fie sortat.
Nu trebuie să aruncăm flacoanele de acasă împreună cu gunoiul menajer.
Trebuie să mergem la dentist cel puțin o dată pe an.
Calculatorul nu este doar pentru jocuri.

Mulţumim domnilor profesori, mulţumim celor care au organizat şi mai ales celor care au dat banii pentru noi să putem sta în tabără.
Poze pe https://www.facebook.com/public/Creddis-Satu-Mare

Cine sunt eu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu